COVID-19. Medicul Virgil Musta: „Valul doi a venit deja în unele zone din țară”

COVID-19. Medicul Virgil Musta: Valul doi a venit deja în unele zone din țară
Virgil Musta, avertisment legat de valul doi de pandemie
Publicat: 27/06/2020, 22:24
Actualizat: 27/06/2020, 22:41

Medicul Virgil Musta de la Timișoara a remarcat că, în anumite zone din țară, numărul de cazuri este mai mare decât în perioada acută a pandemiei, ceea ce ne indică faptul că avem deja un val doi al pandemiei de coronavirus, cel puțin local.

,,Asistăm deja la un val doi în anumite zone ale ţării. Dacă ne uităm la Braşov, numărul de cazuri este mai mare decât în perioada acută a pandemiei. Noi, din fericire, stăm bine, avem un număr foarte mic de cazuri, dar dacă nu vom fi precauţi şi nu vom înţelege că trebuie să respectăm regulile, sigur vom avea şi un al doilea val. Acesta poate apărea în lunile de toamnă, poate iarnă. Sper ca acesta să poată fi ţinut sub control cum a fost ţinut şi în timpul primului val de pandemie”, a  afirmat medicul Virgil Musta pentru Express de Banat.

Chiar dacă unii specialişti au preconizat că valul doi al pandemiei de coronavirus ar putea apărea în toamnă sau în iarnă, iar cetăţenii se gândesc la acest lucru ca la ceva relativ îndepărtat, medicul de la Timișoara crede că valul doi deja este prezent în unele zone din ţară, ca urmare a numărului mare de cazuri confirmate în ultimele zile.

Virgil Musta: Riscăm să ajungem la reguli mai stricte

Musta vorbeşte şi de sufocarea sistemului de sănătate, dacă lucrurile vor continua în acest ritm şi face apel la înţelepciune în starea de alertă şi la responsabilitate din partea tuturor.

,Sunt zone în ţară în care numărul de cazuri a crescut chiar alarmant, cum este Braşovul, Bucureştiul, unde riscul de sufocare a sistemului de sănătate este deja prezent.  Asta din cauză că oamenii nu înţeleg că există virus, că există transmitere, că trebuie să respectăm regulile şi că dacă nu le respectăm riscăm să ne relaxăm cu reguli mai stricte”, a mai spus medicul Virgil Musta, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Victor Babeş” din Timişoara.

Și managerul Spitalului de Boli Infecțioase ”Victor Babeș” din Timișoara, Cristian Oancea, avertizează că revenirea la starea de urgență ar putea fi o soluție bună în cazul în care populația continuă să nu ia în serios măsurile minime de precauție impuse de autorități.

Număr în creștere al pacienților internați la ATI

La ATI sunt internați în prezent 199 pacienți – cu 13 mai mulți față de acum o zi. De asemenea, 1.589 de persoane diagnosticate cu Covid-19 au decedat în România – în creștere cu 10 în ultimele 24 de ore.

Alte 325 de persoane au fost testate pozitiv cu Covid-19 în ultimele 24 de ore, potrivit datelor transmise de Grupul de Comunicare Specială.

Cele mai multe cazuri confirmate de infecție cu coronavirus sunt în județul Suceava (3.983 – 15,5% din număr de cazuri din țară), București (2.918 – 11,4%), Brașov (1.351 – 5,3%), Botoșani (995), Vrancea (992), Neamț (957), Iași (957), Galați (821), Mureș (728) și Arad (706). La polul opus, Vâlcea este județul din țară cu cele mai puține cazuri confirmate (49), urmat de Satu Mare (76) și Sălaj (114).

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Măcelarul de eunuci”: Un bărbat care a făcut o afacere filmându-se în timp ce își...
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr...
De ce nu a fost înmormântată Naomi până acum. Noi detalii cutremurătoare
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
“Vreau să fie și el la trei metri cum este fata mea”. Mama tinerei decedate...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
E legal să circuli cu portbagajul deschis când transporți mărfuri voluminoase? Ce obligație au șoferii
Cine va fi succesorul lui Putin?
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Permis suspendat pentru 10 ani. Legea care va intra în vigoare în România
Angajări masive în Armată. Condițiile de concurs pentru cele 2.500 de posturi
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
Julia și Sebastian schimb acid de replici! Roberta consideră că Julia este invidioasă: „Nu putem...
Irina Loghin, indignată de modul în care este tratat Florin Piersic: ”Mai mare bătaie de...
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul...
Iată ce salariu primesc angajații din marile restaurante fast-food în România
×